Tot ce trebuie să știi despre Ai-Pex locator de la Woodpecker

Dă articolul mai departe:

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Ai-Pex este cel mai nou foramen locator produs de către cei de la Woodpecker, fiind un produs unic pe piața stomatologică din România, datorită funcționalității sale duale: cea de apex locator și cea de pulp tester.
Banner Ai pex

Mulțumim Dr. Bogdan Moldoveanu pentru review-ul oferit.


Astăzi vom discuta despre unul dintre cele mai importante aparate care s-ar putea afla în cabinetul vostru stomatologic. Este vorba de Apex locator. Un device care a cunoscut o îmbunătățire constantă în ultimii ani și care desigur, nu reprezintă o inovație. Însă fără el, nu ați putea naviga în siguranță și cu precizie sistemele endodontice.

Ai-Pex este cel mai nou foramen locator produs de către cei de la Woodpecker și este un aparat care a primit foarte multe aprecieri în ultima perioadă. Și vreau să vă spun chiar de la bun început că este un produs unic pe piața stomatologică din România, prin prisma funcționalității sale duale.

Apex Locator și Pulp Tester 2 în 1. O combinație care face foarte multe sens și mă mir cumde nu s-a gândit nimeni la așa ceva până acum.

Însă, suficiente discuții. Haideți să analizăm, pentru a vedea dacă toate aprecierile vizavi de acest device sunt meritate.

 

Evaluarea produsului:

Cutia, după cum ne-am obișnuit, arată foarte bine. De 2-3 ani încoace, chinezii au început să își dea seama de importanța pe care o are și ambalajul, și nu doar conținutul. Iar lucrul acesta se vede. Aveți aici poza Apex locatorului și ceea ce vă sugerează încă de la bun început această imagine este că avem de-a face cu un display color.

Logo-ul producătorului, embosat pe lateral, denumirea aparatului aici, câteva coduri de bare și  un mesaj care cred că apare pe toate cutiile foramen locatoarelor comercializate de către cei de la Woodpecker: Acuratețe 98%.

Este cu siguranță un aparat bun. La fel cum sunt și restul variantelor mai accesibile economic, comercializate de Woodpecker. Însă, nu aș merge până într-acolo încât să spun că avem o precizie de aproape 100%.

 

În interiorul cutiei avem: un pliant despre cum să identificați dacă acest produs este original sau nu. Habar nu am de ce există genul acesta de pliante în toate cutiile aparatelor Woodpecker. Probabil că au o mare problemă în Asia cu fake-urile sau nu știu exact.

Cert este că eu nu am auzit ca vreun coleg vreodată să fi avut neșansa de a cumpăra un produs Woodpecker contrafăcut de la un distribuitor autorizat.

 

Sub pliantul care vă îndeamnă să verificați originalitatea produsului, avem un mic bilețel foarte important: cum să instalați bateria.

Mare atenție! Bateria în momentul în care scoateți Apex locatorul din cutie, nu este conectată.

Când am primit aparatul, evident că am fost nerăbdător să îl testez. Am eliminat ambalajul rapid, fără să dau atenție informațiilor scrise.

Iar apoi, timp de 30 de minute am încercat să îmi dau seama ce se întâmplă și de ce nu funcționează.

Nu procedați astfel! Învățați de la pățit.

Aici se află și manualul de instrucțiuni. Varianta în limba română, cât și cea în limba engleză.

 

Iar sub, găsim un pliant cu câteva precizări despre cum funcționează un Apex locator. Pliant pe care îl aveați și în cutiile micromotoarelor Endo Radar dacă mai țineți minte. Dacă nu, vă las pe ecran un link pentru review-urile în cauză. Urmăriți-le când puteți dacă nu ați făcut-o până acum.

Apoi, în sfârșit găsim device-ul nostru, baza acestuia și cutia în care se află cablul de încărcare. Iar aici trebuie să vă spun că în sfârșit și cei de la Woodpecker au trecut la USB-C.

Le scoatem momentan pe toate de aici și revenim cât de curând la ele. Acum însă, îndepărtăm buretele acesta negru pentru a ajunge la restul accesoriilor.

Avem după cum urmează cablul de măsurare, conector USB-C, cu două capete colorate diferit, unul gri iar un altul alb, patru fileclipuri clasice, puncte în plus pentru chinezi întrucât sunt darnici, cinci cârlige pentru buză și două fileclipuri orizontale. Acestea pot înlocui fileclipurile clasice în acele situații dificile când aveți de-a face cu un dinte ce are o rădăcină foarte lungă. Astfel încât stoperul trebuie poziționat foarte aproape de mânerul de plastic. Fapt ce face imposibilă amplasarea corectă a fileclipului.

 

Vreau de asemenea să vă spun că eu am găsit aceste fileclipuri orizontale deosebit de utile și în situația tratării molarilor secunzi sau în cazul unor pacienți cu o deschidere limitată a gurii. Acolo unde este mereu dificil să te asiguri că ai conectat fileclipul fără să modifici poziția stoperului.

Nu în ultimul rând, avem și două sonde pentru testarea vitalității pulpare întrucât, după cum vă spuneam, aparatul are funcție duală.

 

Înainte de a trece la evaluarea propriu-zisă a aparatului, vreau să vă răpesc doar câteva minute pentru a vă reaminti despre principiile de bază ale funcționării unui Apex locator.

Practic, acesta stabilește lungimea de lucru electronic prin măsurarea a două mărimi distincte în proporții diferite. Este vorba de rezistență și capacitanță.

Rezistența electrică a unui conductor este mărimea fizică scalară egală cu raportul între tensiunea aplicată la capetele lui și intensitatea curentului ce-l străbate.

Mai simplu spus, rezistența electrică este o mărime fizică prin care se exprimă proprietatea unui conductor electric de a se opune trecerii prin el a curentului electric.

Capacitanța este impedanța unui condensator electric la o frecvență determinată. Impedanța electrică fiind mărimea care reprezintă măsura opoziției unui circuit electric față de trecerea curentului alternativ. Impedanța electrică extinde noțiunea de rezistență electrică, din curent continuu la circuite electrice în curent alternativ.

 

Un Apex locator nou citește impedanța pentru o multitudine de frecvențe iar cipul din interiorul acestui aparat nu primește informația sub forma unui algoritm matematic linear, ci mai degrabă realizează o serie de calcule matematice complexe raportate la o serie de valori de referință stocate în memoria proprie pentru a transpune valorile rezistenței și capacitanței în distanță față de Apex.

Apex locatoarele de generația a șasea prin algoritmul lor matematic complex și în baza valorilor de referință stabilite, susțin că pot identifica inclusiv umiditatea de la nivelul canalelor radiculare. Acest aspect este unul foarte important întrucât pot fi evitate astfel erorile generate de o umiditate excesivă de la nivelul spațiului endodontic. Cum ar fi sângele în exces, soluțiile de irigare în exces, și de ce nu, chiar secrețiile.

 

Revin acum la Apex locatorul nostru. Care foarte elegant, se poziționează în interiorul acestei baze metalice magnetice. Un element de design nu doar foarte plăcut, dar și foarte util întrucât permite o rotire a device-ului la 360 grade fără să fie necesară ridicarea și repoziționarea bazei.

De asemenea, puteți înclina ecranul pentru a-l vizualiza mai bine în funcție de nivelul de iluminare ambientală. Central aici, avem butonul cu touch pentru ON/OFF. Îmi aduce aminte de butonul central de pe un Iphone 7 sau 8. Senzația când îl atingeți este oarecum similară. În stânga lui se află butonul care vă permite selectarea modului de funcționare: Apex locator sau Pulp Tester. Tot acest buton vă permite selectarea diferitelor opțiuni precum controlul volumului sau setarea punctului de referință pentru citirea electronică a lungimii de lucru. Acestea se pot modifica prin apăsarea butonului aflat în partea dreaptă a comutatorului ON/OFF.

Pe lateral, aveți zona de intrare a cablului USB-C. Atât pentru conectarea firelor Apex locatorului, cât și pentru încărcarea acestuia. Deci nu, nu puteți să încărcați și să utilizați Apex locatorul în același timp, întrucât același port de intrare deservește ambele funcții. Mai avem pe lateral și o intrare mini-USB pentru a putea conecta la Apex locator unul dintre micromotoarele Woodpecker ce nu au foramen locator integrat. Dispay-ul de 3,8 inch este suficient de bine luminat, însă nu ar fi stricat și posibilitatea controlării luminozității ecranului așa cum astăzi o putem face pentru orice display.

Cele patru culori prezente vă indică proximitatea față de Apex, mergând de la alb sau gri depinde cum vreți să îl vedeți, către albastru, apoi galben și evident, nedoritul roșu.

Aveți desigur și nelipsitele cifre. 1,5, 1, 0,5 și 00 care știu că pentru mulți sunt importante însă fără să vă spulber vreun vis, doresc să vă informez că nu au nicio valoare practică.

Dacă ați fost atenți la explicația pe care v-am oferit-o mai devreme cu privire la modalitatea de funcționare a unui foramen locator, ați înțeles cât de importanți sunt cei doi conductori: instrumentul metalic și corpul uman.

Contactul dintre aceștia, va genera o valoare de 00 la nivelul display-ului Apex locatorului. Însă 00 va putea apărea în momentul în care sunteți la Apex sau în situația în care introduceți instrumentul printr-o perforație.

 

De asemenea, aș vrea să vă atrag atenția și asupra faptului că dacă veți avea neșansa de a genera o cale falsă și veți privi display-ul foramen locatorului, veți observa progresie. Veți vedea cum avansați de la 1 la 05 și de ce nu chiar la 00. Doar că această progresie a instrumentului nu se face către Apex ci se face într-adevăr către exteriorul dintelui, dar către un exterior pe care nu vi-l doriți. De aceea vă spun mare atenție la cum interpretați aceste cifre.

Evident, display-ul grafic este însoțit și de o serie de semnale acustice variabile, care corespund fiecărei culori, zgomote pe care sunt sigur că le cunoașteți prea bine.

În stânga jos, aveți o pictogramă care teoretic, vă sugerează unde anume vă aflați în dinte: mai spre coronar sau mai spre porțiunea medie a canalului.

Citirea clasică, adică zona în patru culori ar trebui să se ilumineze doar atunci când ajungeți în apropierea Apexului.

Din experiența mea, ceea ce vedeți aici însă nu are nicio relevanță, și rareori citirea corespunde cu progresia efectivă a instrumentului.

Tot pe display mai aveți informații cu privire la nivelul de încărcare al bateriei, cu privire la nivelul sonorului setat de către operator și de asemenea, prezența sau absența unei conexiuni cu micromotorul.

Legat de funcționarea device-ului, chinezii spun că au inclus în interiorul acestui aparat componente de mare precizie care permit calcularea algoritmului pe care vi l-am amintit anterior cu viteze de 2,125 ori mai mari, comparativ cu generațiile anterioare.

 

Pentru a putea transpune informația aceasta în ceva real, îmi permit să fac următoarea mențiune. În ultimii cinci ani am folosit în propriul cabinet doar două modele de Apex locator pe care le consider ca fiind similare din punct de vedere tehnologic, dar și în ceea ce privește precizia citirilor. Este vorba de Morita Root ZX II și Propex Pixi produs de către cei de la Dentsply.

Începând cu luna noiembrie a anului trecut, am început să folosesc și concomitent foramen locatorul Ai-Pex. Și pot să vă spun că device-ul produs de către cei de la Woodpecker în multe dintre situații a fost mai rapid și la fel de precis precum modelul Propex Pixi și în alte multe situații a fost la fel de rapid și desigur la fel de precis precum Morita Root ZX II.

Nu s-a pus niciodată problema ca citirile oferite de aparate să nu corespundă. Singura diferență a fost timpul deci implicit instrumentul cu care am putut să obțin o lungime de lucru corectă și constantă.

Ai-Pex este un mare pas în față fiind un competitor real pentru aparate similare, dar mult mai scumpe precum Raypex 6, IQ Apex, Apex ID, CanalPro sau Air Pex. Morita Root ZX II rămâne însă cu doi pași în față.

 

Când vă pregătiți să folosiți aparatul, va trebui să conectați la cablul Apex locatorului file clipul și cârligul pentru buză. Dacă folosiți foramen locatorul de sine stătător, nu are nici o importanță cum le conectați. Dacă însă veți realiza conexiunea cu un micromotor, cârligul pentru buză trebuie introdus în capătul alb, iar capătul gri trebuie lăsat liber, funcția de file clip fiind preluată de capul micromotorului ce cuprinde instrumentul cu care de altfel, veți face citirea.

Pentru a trece din modul de citire al Apex locatorului în modul Pulp tester trebuie să apăsați pentru mai mult de două secunde pe butonul din stânga celui de ON/OFF.

Ulterior, printr-o apăsare scurtă a aceluiași buton, veți putea stabili viteza creșterii stimulului electric.

În total, avem patru viteze: rate 1, 2, 3 și 4.

 

Am folosit o sumedenie de aparate în ultimii ani destinate testării electrice a pulpei, dar de departe, acesta este cel mai bun. Nu vă pot spune dacă eficiența lui este datorată așa cum susțin chinezii faptului că utilizează intensitate constantă și nu tensiune constantă cum o fac restul device-urilor din această clasă. Ceea ce vă pot preciza este că își face treaba grozav.

Pentru testarea vitalității, avem două tipuri de sonde cu dimensiuni diferite. Sonda mare cu diametrul de 2,6 mm poate fi utilizată într-un mod clasic, uzual. Iar sonda mică cu diametrul de 0,5 mm conform producătorului poate fi utilizată pentru aplicări direct la nivelul conului pulpar expus.

O astfel de recomandare însă pare lipsită de logică. Ca urmare, dați-mi voie să vă spun în ce situații văd eu utilă folosirea acestei sonde mici. În acele momente în care aveți dinți acoperiți cu coroane dentare artificiale unde o testare cu stimuli fizici este imposibilă acolo folosind un fir de retracție veți putea expune o porțiune din dinte suficientă pentru a aplica această sondă minusculă. Evitând desigur contactul cu țesuturile moi sau saliva. Recunosc, procedeul este tehnic mai dificil, însă nu imposibil.

 

Ca un ultim punct în cadrul acestei evaluări, aș vrea să vă povestesc și despre bateria acestui foramen locator. În trei luni de utilizare zilnică, a fost necesară încărcarea lui de două ori cred.

De altfel, în manualul de instrucțiuni veți vedea precizată o durată de utilizare efectivă, cu o baterie complet încărcată de aproximativ cinci ore.

Încărcarea de la 0 la 100% se face aparent în trei ore. Însă nu am stat personal să cronometrez acest timp. Ceea ce vă pot spune este că dacă veți pune aparatul la încărcat la începutul programului, cel mai probabil până la primul pacient, acesta o să fie pregătit de utilizare. Cam asta a fost pentru astăzi.

 

Ai-Pex reprezintă pentru mine un Apex locator grozav și cu o funcție foarte interesantă de testare a vitalității pulpare. Nu este cel mai bun foramen locator, însă se regăsește în top trei. Iar cu un preț de aproximativ 1500 de lei avem de-a face cu un raport costuri-beneficii cu adevărat interesant.

 
 
Pentru mai multe informații și comenzi, accesați site-ul nostru: https://www.nastimed.ro/cumpara/apex-locator-ai-pex-3216