Curs: Excelență în endodonție, în 360 de minute – Bistrița

Dă articolul mai departe:

Acest curs vine ca o consecință firească a ultimilor 4 ani și a ultimelor 4 cursuri desfășurate până acum, închizând un cerc al cunoașterii, un 360 complet, în 360 de minute.
Banner Blog - Curs Moldoveanu Bistrita

Despre acest curs

Endodonția a devenit o specializare tot mai apreciată în ultimii ani, ca urmare a conștientizării importanței menținerii dintelui natural, îndeosebi din partea pacientului, însă într-o bună măsură, și din partea medicului dentist.

Pacientul, astăzi, este cât se poate de informat, având acces la o sursă largă de informații, unele corecte, altele foarte îndepărtate de adevăr. De multe ori, se poate întâmpla ca acesta să intre pe ușa cabinetului dentar cu un set de idei preconcepute, care vor pune medicul dentist în dificultate, întrucât, brusc, acesta nu se va mai confrunta doar cu provocări medicale, ci și cu impedimente de natură subiectivă.

Predictibilitatea și siguranța efectuării unei anumite manopere, rămân cele mai de nădejde arme pe care doctorul le are azi în a combate mituri și născociri. Certitudinea rezultatului rămâne însă, imposibil de atins, precis din aceste considerente, în momentul deciziei realizării unui tratament endodontic, stomatologul trebuie să fie sigur de diagnosticul stabilit, de etapele operatorii propuse și de fezabilitatea acestora.

Acest curs vine ca o consecință firească a ultimilor 4 ani și a ultimelor 4 cursuri desfășurate până acum, închizând un cerc al cunoașterii, un 360 complet, în 360 de minute.

Pe scurt, în cadrul acestei întâlniri vom discuta despre:

  • Stabilirea unui diagnostic corect în cazul dinților vitali sau necrotici (nu vom discuta despre retratamente)
  • Protocoale de tratament mecanic diferite, adaptate dificultății dinților tratați
  • Strategii de irigare adecvate, aplicate în concordanță cu posibilitățile și limitările anatomice
  • Tehnici de obturare distincte, alese în funcție de modalitatea în care tratamentul mecanic a putut să fie dus la bun sfârșit
  • Restaurări coronare post-terapie endodontică, mai precis vom răspunde următoarelor întrebări: Ce restaurare realizăm? Ce restaurare finală recomandăm? Dacă, cum și când inserăm un pivot din fibră de sticlă.

 

În cadrul cursului se vor folosi acele endodontice Plex V Orodeka, Micromotorul endodontic Woodpecker, Sistemul de obturare Fi-P/Fi-G Woodpecker și microscopul ISee 9000 KP Woodpecker.

Cursul se va desfășura în data de 5 Iulie 2024 la Hotel Bistrița. 

Program: 09:00 – 16:00

09:00 – 10:30 – Parte Teoretică 1

10:30 – 11:00 – Pauză Cafea

11:00 – 13:00 –  Parte Teoretică 2

13:00 – 14:00 – Pauză Prânz

14:00 – 16:00 – Exerciții Practice

Înscriere și Preț

Cursul este susținut de către Dr. Bogdan Moldoveanu.

 

Taxa de participare este de 690 lei cu TVA inclus.

Cursul este SOLD OUT.

Lector

Dr. Bogdan Moldoveanu
poza dr. bogdan moldoveanu

Dr. Bogdan Moldoveanu a absolvit Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca iar apoi a continuat să studiez endodonția în Italia în cadrul Facultății de Medicină Dentară a Universității din Torino. Aici a absolvit cu brio cursurile master-ului de ”Microendodonție Clinică și Chirurgicală”, nivelul 2.

Este Membru Internațional al Asociației Spaniole De Endodonție (AEDE), Membru Certificat al Societăți Europene de Endodontologie (E.S.E) dar și membru internațional al Asociației Americane a Endodonților (A.A.E).

Este conducătorul platformei educaționale ”Endodonție Cu Pasiune” și Asistent Universitar în cadrul Universității din Torino pentru Master-ul Cu Specializarea ”Endodonție Microscopică Și Endodonție Chirurgicală Microscopică” – Secția Engleză. Ca lector internațional a susținut numeroase prezentări în țări precum: Italia, Slovacia, Lituania, Bulgaria, Croația, Slovenia, Finlanda, Moldova, Germania, Emiratele Arabe Unite, Grecia, Ungaria, Cehia și România.

Își desfășoară activitatea clinică în cadrul Clinicii Stomatologice Dent Wellness din Baia Mare, având practica orientată către endodonție.