Suntem încântați să te anunțăm că vom fi prezenți la a XXV-a ediție a DENTis Congress, care este deja o tradiție a Facultății de Medicină Dentară Cluj – Napoca. Congresul va fi susținut în 3-5 aprilie 2025, la Cluj-Napoca.
Congresul Internațional de Medicină Dentară pentru Studenți și Tineri Medici DENTis este deja o tradiție a Facultății de Medicină Dentară Cluj –Napoca. An de an, studenți din toată țara și nu numai, se adună în Cluj-Napoca pentru a-și prezenta lucrările științifice.
Congresul DENTis reprezintă o oportunitate perfectă pentru a stabili relații benefice atât pe plan științific, cât și social sau profesional prin dezbaterea unor aspecte de maximă importanță în domeniul Medicinii Dentare. Acesta oferă oportunitatea studenților și tinerilor doctori de a-și prezenta rezultatele cercetărilor ștințifice într-un cadru adecvat, facilitează întâlnirea studenților atât din țară, cât și din afara acesteia, creează necesitatea cadrului prezentării noilor actualități, în timp ce participanților li se oferă șansa de a întâlni mari personalități în domeniul Medicinii Dentare, ajungând să se familiarizeze cu acest domeniu.
Pe parcursul celor trei zile de eveniment, tă invităm la standul Nastimed pentru a afla mai multe despre produsele noastre și despre cum te pot ajuta cele mai recente tehnologii să îți eficientizezi munca în cabinet.
Pentru înscriere și informații suplimentare, te invităm să accesezi site-ul partenerilor noștri: